Sistemul de credințe
August 18, 2021May 3, 2022cristian-muresan
Sunt numit Cristian și de când mă știu caut Infinitul, din timpuri în care nu cunoșteam acest concept; L-am căutat în relații, în învățături, în activități, în persoane; Îl numeam viață, suflet, Dumnezeu; am citit, am ascultat vorbele altora, am creditat activități colective, am căutat maeștri, se întrezăreau unele perspective, dar totul rămânea închis,…, „apăreau mici scântei, dar focul nu se aprindea”…, atunci nu înțelegeam de ce, dar acum știu.
Într-un moment din urmă cu câțiva ani „s-a spart o coajă groasă” din jurul meu și am început „să văd” ce are legătură cu ce trăiesc, că ce trăiesc vine din alte existențe, din alegerile făcute de mine, și totul în detaliu; am început să accesez o cunoaștere pe care n-am învățat-o și n-am întâlnit-o în această viață, dar vedeam că e a mea, mă reprezintă și o stăpâneam; făceam lucruri nemaiîntâlnite de mine – firesc și complet; începeau să se precizeze configurațiile situațiilor prin care treceam, cu tot cu soluțiile lor și vedeam cum se desfac într-o clipă și totul se schimbă ulterior; accesam direct cunoașterea necesară unui moment, vedem că fiecare situație vine cu întregul ei de perspective și soluții, iar deschiderea spre asta îți dă posibilitatea de a schimba ce este; am început să-mi cunosc sufletul și sinele divin și să realizez că nimic nu este cum se spune sau se scrie sau se crede, că înafara ta nu poți găsi nimic decât iluzie, că Adevărul îl găsești înlăuntrul tău; am început să văd cum se mișcă toate în Universuri, cum funcționează Legile Divine, cum suntem creați, de ce suntem aici, cum trăim limitați de alegerile noastre, cum suntem la fel toți, în esență, cum putem toți să accesăm și să cunoaștem ceea ce suntem, creați de fapt, ființe divine.
Toată această cunoaștere directă am transpus-o în cursul de Energetica Vieții, al cărui scop este să ajute omul să se deblocheze, să-și înțeleagă dramele, să acceseze coordonatele limitărilor sale, și, prin acesta ,să le elibereze, să se elibereze din ele, să se deschidă treptat pentru ce este făcut să fie, să simtă și să traiască, să poată să se repoziționeze corect în raport cu realitatea, prin relaționare cu sufletul și Sinele său divin și să cunoacă direct Tot ceea ce Este.
Terapiile energetice au aceleași obiective ca și cursul, dar reprezintă o abordarea individuală și personalizată, adaptată unui specific de manifestare.