Mintea este o structură temporară, aferentă unei întrupări, și care se dezagregă după fiecare întrupare; ea se formează în procesul de dezvoltare a copilului și reprezintă o interfață între corpurile subtile 1-4 plus fizicul – și conștientul colectiv din momentul întrupării; mintea preia informațiile din structurile proprii ființei și le adaptează conștientului colectiv generând conștiința unei existențe; ea nu este localizată în corpurile subtile sau spațiul propriu, ci în jurul lui, în felul acesta fiind exterioară nouă; primește energie din structurile proprii, preponderent din mental, în baza credințelor limitative, și funcționează în 2 D și 3 D, asociativ, comparativ și reductiv, „în urma ființei”; pe măsură ce funcționarea noastră se ridică la nivelul corpului 4, al simțirii integrative, mintea se destructurează.

Structura energetică a ei de funcționare a fost generată magic cu mai puțin de zece mii de ani în urmă și nu ține de creație; scopul ei destinat este de menținere a blocajelor și a stabilității într-un blocaj, și nu are nici o legătură cu continuitatea experiențială.

Funcționarea și existența minții depind de energia voinței și a dorinței, care se nasc din lipsurile resimțite de ființa umană; trebuiește spus că, față de totul, deplinul, abundența, fericirea, iubirea și viața care sunt dat-urile sufletului – lipsurile resimțite de ființa umană sunt o iluzie și un rezultat al refuzului acesteia de acceptare și manifestare a deplinului de suflet, refuz „justificat” prin sistemul de credințe, construit și consolidat pe parcursul experimentărilor; lipsurile alimentează dorința și voința, care energizează mintea să caute o sursă exterioară de împlinire a lipsurilor resimțite; mintea proiectează în baza cunoscutului limitat (adică a trecutului) toată arhitectura evenimentelor și persoanelor prin care ar putea veni împlinirea, care și aceasta este un aspect de iluzie, căci este acordat cu lipsa; chiar dacă proiecția minții reușește să se manifeste, ea nu poate să aducă împlinirea în sine, dar cu siguranță, mai devreme sau mai târziu se va ajunge în mod rezonant să se trăiască lipsa de la care s-a generat totul; pe de altă parte mintea se activează întotdeauna în urma refuzului de acceptare a stării resimțite și asociate cu lipsa, iar prin însuși mecanismul ei de funcționare, va perpetua lipsa la nesfârșit, menținând blocajul în starea de lipsă și împiedicând conștientizarea asupra coordonatelor reale și vii ale configurației suflet-deplin – lipsă-iluzie – sistem de credințe – dorință-voință.