Sensul experienței – alegerile sufletului

Sensul experienței – alegerile sufletului

Sufletele create în vibrație înaltă, „după chipul și asemănarea Divinului”, sunt înzestrate cu conștiință de sine și au alegere liberă, adică pot să-și aleagă experiențele în scopul cunoașterii a Tot ceea ce este creat, și sunt dotate cu abilități de creație; peste 90% din oamenii de pe Pământ au astfel de suflete; restul sufletelor sunt create pentru participarea la sensul planului de conștiință-vibrație din care fac parte (ex: demonii).

Deși întregi și depline în toate atributele lor, ele sunt conștiente doar de sine și nu de Tot ceea ce este creat, și aspiră la cunoașterea tuturor aspectelor create de Divin și la exercitarea abilităților de creație; în acest sens aleg să cunoască tot ceea ce există și, la început asistă „teatrele de experimentare” sub îndrumarea altor suflete; ulterior aleg să se întrupeze în medii potrivite alegerii de experimentare; există multe astfel de medii, dar cel mai evoluat mediu (ultimul creat), cu conexiune în toate lumile și toate dimensiunile, este Pământul.

Un teatru/mediu de experimentare permite sufletului o experiență de interacțiune cu energiile vii ale Creației – fără interferențe ale cunoașterii anterioare, ale conștiinței de suflet; el vine și se cuplează la un corp, compatibil cu mediul, prin intermediul corpurilor subtile, create special în scopul transpunerii în corp, pe care le va folosi la fiecare întrupare, pe aceleași, și care vor înmagazina experiențele parcurse, ca raportări la ceea ce există; vine cu aceste corpuri subtile într-o existență și pleacă din ea cu ele; singurul corp subtil care se distruge de fiecare dată este corpul unu, energeticul, care este strâns legat de fizic, se generează o dată cu fizicul și se distruge o dată cu el, el fiind doar un corp de transport și nu de înmagazinare.

În fiecare întrupare a sufletului (cuplare de un corp într-un mediu ales) se creează o conștiință a ființei nou generate cu aspectele ei de personalitate; în prima fază de experimentare, cea de acțiune-compensare (karmă) și care poate dura sute de vieți, ființa umană nu poate deveni conștientă de ceea ce este ca suflet, ea rămâne total dedicată și atașată experimentării, identificându-se total cu conștiința sa și percepțiile din acea perspectivă, tot ceea ce trăiește creditează ca adevărat, aceasta fiind ca o obligație în această fază a experimentării, pentru a se putea contopi cu experiența, pentru a putea simți total energiile vii ale creației, cu care interacționează; la această conștiință inconștientă de sine contribuie și diferența dintre planurile de conștiință-vibrație, respectiv dintre nivelul înalt de conștiință al planului în care a fost creat sufletul și cea a nivelului jos de conștiință a planului în care experimentează vreme îndelungată.

Fiecare experimentare imprimă în corpurile subtile rezultatele experienței parcurse, dar nu ca istorie ci ca poziționare rezultată din interacțiunea cu energiile vii ale creației; acestea din urmă nu pot fi percepute ca ceea ce sunt ele, ci filtrate prin transpunerea în elementele componente ale mediului de experimentare; ființa umană în această primă fază de experimentare va percepe că interacționează cu ființele și aspectele de creație și nu cu energiile manifeste prin intermediul lor; și în același timp se va defini pe sine ca sens de viață și ființă într-un mod raportat la exterior – prin rezultatele poziționărilor experimentate (superior sau inferior, deștept sau prost, bun sau rău, puternic sau slab, etc)

Experimentarea începe în planurile de conștiință-vibrație duale (de putere), prin care totul va fi perceput opus, iar experimentarea va trece dintr-o extremă în alta pentru compensare (ex din bine în rău, din rău în bine, din superior în inferior, și invers, etc); pe măsura completării experimentării în aceste planuri, devin accesibile planurile non-duale (integrative); faza a doua de experimentare, cea de conștientizare-eliberare, devine posibilă odată cu compensările finalizate pe fiecare aspect de energie vie a creației; ființa umană în această fază trece de la sensurile de raportare la exterior, prin atribute/calificative și duale – la sensul de ființă divină, realizează în trăire că Este, în paralel cu eliberarea aspectelor de condiționare pre-existente; ființa umană devine astfel conștientă de sine, de natura ei divină ca suflet și Sine, și permite transpunerea dat-urilor divine în conștiința prezentă.

Ciclurile de întrupare se finalizează atunci când omul se desăvârșește, respectiv când se realizează unitatea conștiință de ființă actuală – conștiință de suflet – Divin asumat, Fiu – Duh – Tată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.